LOCATARUL X

REPREZENTANTUL LOCATARILOR

POETUL

CEASORNICARUL

ŞOFERUL

Personajele pot avea orice vârstă între treizeci şi cincizeci de ani.

Scena reprezintă o cameră de bloc în care, pe lângă pereţi, sunt îngrămădite tot felul de mobile, provenind din garnituri diferite. Încăperea este luminată de o veioză cu abajur mare, aflată pe noptiera unui pat masiv, gata pregătit de culcare.

La ridicarea cortinei, LOCATARUL X, în maieu şi pantaloni de pijama, stă pe marginea patului şi îşi usucă părul proaspăt spălat cu un aparat electric de dimensiuni considerabile. În acelaşi timp urmăreşte programul de la televizor. Se aude vocea crainicului TV: „Compoziţie originală, rezultată dintr-un computer P x 150”.

Urmează un amalgam de sunete ciudate, stridente, pe diferite tonuri şi intensităţi, făcând parte din compoziţia anunţată. LOCATARUL X îşi trece mereu mâna prin păr, zburlindu-l cu mişcări rapide, de la ceafă spre frunte şi invers. După ce termină cu uscatul părului se piaptănă pe îndelete, tot cu ochii la ecran, până când crainicul anunţă sfârşitul emisiunii şi urează telespectatorilor noapte bună. Personajul închide televizorul, stinge veioza şi, cu un oftat de uşurare, se bagă sub plapumă.

După câteva momente de linişte deplină în cameră începe să ţârâie un greiere. Întâi abia auzit, apoi din ce în ce mai tare.

LOCATARULX, şocat, aprinde veioza, se ridică în coate, ascultă încordat, cu o mină intrigată, neputând parcă să-şi creadă urechilor. Răsucindu-se brusc, priveşte un timp spre locul de unde vine ţârâitul. Coboară din pat şi se duce tiptil într-un colţ al încăperii, pe care este pus un dulap mare, având mai multe uşi şi sertare. Lăsându-se în genunchi, se uită sub dulap. Ţârâitul încetează. Scoate dintr-un sertar al dulapului o lanternă şi cercetează îndelung colţul cu pricina. Perplex, se întoarce la pat, ca şi când totul ar fi fost o părere, stinge veioza şi se bagă iar sub plapumă.

Greierele ţârâie de câteva ori tare. Personajul sare din pat şi, repezindu-se la dulap, face acelaşi joc cu lanterna. Insecta tace.

LOCATARUL X, într-o evidentă stare de nervozitate, merge şi aprinde veioza, apoi încearcă să dea dulapul la o parte. Febril, scoate şi aruncă pe jos tot ce se află în el: haine, rufărie de pat, pantofi etc. După ce-l goleşte, abia poate să-l mişte din loc. Exasperat, se plimbă de colo-colo prin mijlocul camerei. La un moment dat se opreşte şi îşi masează apăsat fruntea şi tâmplele. Ţârâitul se aude din nou la fel de tare ca înainte. Din două-trei salturi LOCATARUL X ajunge lângă dulap, ia din grămada de lucruri un umeraş şi, punându-se în genunchi, loveşte de mai multe ori podeaua, peretele şi dulapul. Greierele se potoleşte încă de la prima lovitură. Omul, răvăşit, se duce şi scoate din noptieră o pastilă pe care o înghite fără apă, cu eforturi caraghioase. Răsuflând greu, dezbracă bluza de pijama şi se lasă în pat cu faţa în sus, cu braţele larg desfăcute încercând să se liniştească.

Când greierele ţârâie din nou, LOCATARUL X reacţionează în acelaşi fel, cuprins de o ciudă imensă. După ce încetează loviturile, rămâne întins lângă dulap, sleit de puteri.

Se aude soneria de la intrare.

Personajul tresare, are câteva clipe de derută, vrea să-şi ia bluza de pijama, nu nimereşte mâneca şi renunţă, deoarece soneria zbârnâie iarăşi insistent. Din cameră, lăsând uşa deschisă în urma lui, LOCATARUL X trece într-un mic antreu, se uită prin vizor, apoi deschide.

LOCATARUL X (străduindu-se să fie cât mai firesc): Ooo! Ce surpriză! Poftiţi, intraţi!... Vă rog să mă iertaţi, la mine e cam deranj, tocmai făceam ordine în dulap. Intraţi, intraţi...

Îşi fac apariţia: REPREZENTANTUL LOCATARILOR (cămaşă de noapte până peste genunchi, peste care, pe umeri, şi-a pus paltonul); POETUL (în trening); CEASORNICARUL (pijama şi, pe umeri, o haină); ŞOFERUL (ţinută de lucru - bluză de piele şi un chipiu cum poartă şoferii de taxiuri).

Cei patru, oprindu-se lângă uşă, cercetează din priviri încăperea.

LOCATARUL X (vine în antreu, se strecoară printre ei): Vă rog, luaţi loc (le arată o canapea aflată lângă peretele cu uşa. Aduce din partea cealaltă a camerei două scrumiere şi le pune în dreptul canapelei).

REPREZENTANTUL LOCATARILOR (foarte oficial, aranjându-şi paltonul): Mulţumim, nu stăm, asta nu e oră de vizite (se uită la ceilalţi, care îl aprobă din cap). Cred că ştiţi cât e ceasul?

CEASORNICARUL (mecanic, consultându-şi ceasul de pe mână): Este ora douăzeci şi trei şi treizeci şi unu de minute, după radio.

LOCATARUL X (umil): Da, aveţi dreptate...e cam târziu, dar vă rog insistent să ocupaţi loc, nu se cade să vă ţin în picioare, mai ales că sunteţi pentru prima dată în casă la mine.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR (în acelaşi fel): Am venit aici pentru că nu pot să spun altfel – ne-aţi obligat să venim şi...

LOCATARUL X (părând foarte mirat): Eu?...V-am obligat?!...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR (tăios): Da, dumneavoastră. Ce vă miraţi aşa?!

LOCATARUL X (încurcat): Ăăă... nu mă mir, adică...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Adică, ce?

LOCATARUL X: ...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Eu locuiesc în apartamentul de dedesubt şi reprezint interesele locatarilor...

LOCATARUL X: Ştiu, cum să nu, dar nu înţeleg de ce...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR (retezându-i-o): O să înţelegeţi, nu e cine ştie ce de înţeles. Vreau să spuncă ne-aţi forţat să... organizăm (priviri spre ceilalţi) vizita asta, cum să-i zic...

POETUL: Inoportună.

CEASORNICARUL: Foarte tardivă.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Şi vă faceţi că nu pricepeţi de ce am venit.

LOCATARUL X: Să vedeţi... eu...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR (ridicând tonul): Dumneavoastră care până acum o jumătate de oră, aţi fost un locatar... la locul lui...

POETUL: Model.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Care aţi plătit la timp chiria şi taxele de întreţinere şi n-aţi avut cu nimeni nimic.

LOCATARUL X (alb): Vă mulţumesc de aprecieri, nu ştiu însă...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Nu-i nevoie să-mi mulţumiţi. Nu despre asta e vorba. Începând de la ora ...

CEASORNICARUL: Douăzeci şi trei.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Aţi perturbat liniştea blocului, a noastră personal şi a familiilor noastre. Ce aveţi de spus?

LOCATARUL X: Îmi cer scuze... nu credeam că se aude atât de tare...Ştiţi, eu sunt foarte ocupat, nu prea am timp liber, uitaţi-vă ( arată spre mormanul de lucruri de pe jos), făceam ordine în dulap, dacă aş fi ştiut că deranjez, renunţam şi...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Din partea mea, vreau să zic, din partea noastră, puteţi să faceţi ordine în dulap când aveţi chef, vă priveşte, dar nu aşa, cu tămbălău.

POETUL: Civilizat.

CEASORNICARUL: În linişte.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Am putea să ştim de ce aţi bătut în podea şi în perete, de s-a auzit până la parter?

POETUL: Provocând nelinişte şi panică.

LOCATARUL X (după ce ezită un timp): Da, recunosc... am bătut, adică n-am bătut...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Cum n-aţi bătut? Ce, noi suntem surzi?

LOCATARUL X (foarte încurcat): N-am bătut... cu intenţie... poate că n-o să... mi-e nu ştiu cum să vă spun...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Să nu vă fie.

LOCATARUL X: I se poate întâmpla oricui, deşi...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Ce să i se întâmple?

LOCATARUL X: O situaţie...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Ce situaţie?

POETUL: S-auzim.

CEASORNICARUL: De ce ne ţineţi încordaţi?

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Spuneţi tot, că pe noi şi-aşa nu ne duceţi cu vorba.

LOCATARUL X (plângăreţ): Bine, vă spun, dar, vă rog, să nu râdeţi de mine, sunt om în toată firea şi...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Nu ne arde de râs la ora asta, din contră...

LOCATARUL X (în acelaşi fel): Stimaţi vecini, aici, la mine, în camera asta... cântă... pare de necrezut, dar cântă...

POETUL: Cine cântă?

LOCATARUL X: Cântă...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Ce cântă?

CEASORNICARUL: Spuneţi odată!

LOCATARUL X (cu glas slab): Cântă un greiere...

Schimb de priviri mirate între cei patru.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR (silabisind): Gre-ie-re, aţi zis?

LOCATARUL X (pe nerăsuflate): Da, greiere, şi cred că-i unul mare, un exemplar zdravăn, în plină putere. Nu ştiu cum de s-a aciuit aici, în beton, ca să mă scoată din minţi cu ţârâitul lui. Asta am făcut – am încercat să-l dibuiesc şi să-l reduc la tăcere, numai că... (văzând că ceilalţi îl privesc neîncrezători): Credeţi-mă! Mi-a făcut nervii zob... sunt cam surmenat de-un timp încoace... Cei patru arborează, pe rând, nişte mine zâmbitoare, pline de bunăvoinţă.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR (căznindu-se să fie jovial): Oho! Asta era! ... Păi, pentru aşa ceva să faceţi atâta tărăboi?

LOCATARUL X (lamentându-se): Nu ştiţi ce înseamnă să-ţi ţârâie în creieri, când vrei să dormi.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR (cu blândeţe): Ştim, ştim, cum să nu ştim?!

LOCATARUL X (ridicând tonul): De unde ştiţi?

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Vreau să zic că pricepem şi noi situaţia, dar prea v-aţi omorât cu firea şi nu vă face bine, zău, ascultaţi-mă pe mine, că-s trecut prin multe.

LOCATARUL X: Pentru dumneavoastră sigur că e o nimica toată, dar pentru mine...

CEASORNICARUL: Să vă spun ceva: mie, ca ceasornicar, îmi bat în cap toată ziulica zeci de ceasuri, pendule, orologii şi aşa mai departe. Tic-tac, ţaca-ţaca, tic-tac, ţaca-ţaca, bing-bang. Aşa fac. Uneori, toate 

de-odată. Plus, din când în când un ceas cu cuc. Că iar sunt la modă. Ce, credeţi că mie mi-e uşor? Tic-tac, ţaca-ţaca, tic-tac, ţaca-ţaca, bing-bang, bing-bang, cu-cu, cu-cu, tic-tac, ţaca-ţaca... (Vrea să continue, dar REPREZENTANTUL LOCATARILOR îl opreşte cu câteva bătăi uşoare pe umăr). Da’ eu pur şi simplu nu-mi ies din sărite. Mă fac că nu le-aud. N-au decât să tic-tac, ţaca-ţaca, bing-bang –  îmi văd liniştit de treabă. 

M-am obişnuit. Mi-a spus cineva odată o vorbă pe care o ţin minte până mor: „Omul trebuie să se obişnuiască cu orice, că de-aia-i om”.

POETUL: Bine zis. De n-ar fi obişnuinţa, adaptarea, acomodarea sau cum vreţi s-o numiţi, am ajunge cu toţii nişte fiare colerice.

LOCATARUL X (plângăreţ): Şi vreţi să mă obişnuiesc cu el?

POETUL (zâmbind larg): Vai de mine, n-am spus asta!

LOCATARUL X: Eu aşa am înţeles.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Aţi înţeles altfel, dânşii... cum să vă spun... ştiţi dumneavoastră ce-au vrut să zică.

POETUL: Şi-apoi, ia gândiţi-vă, e atât de plăcut să-l auzi cântând, ca în poveşti, iarna, la gura sobei.

LOCATARUL X: O fi, pentru unii, dar aici n-avem sobe, şi nervii mei...

POETUL: Şi ai mei şi ai dumnealor (arată spre ceilalţi): nu e nimic deosebit în asta. Toţi avem nervii slăbiţi. Nevrozele, ca şi cariile dentare, sunt aşa de răspândite că nici nu merită să le dăm atâta importanţă.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Asta aşa-i, e ceva exagerat cu nervii ăştia, că până şi nepoată-mea, care-i o mucoasă de şapte ani, face pe enervata când o apucă pandaliile. Pe vremuri, oamenii nu-şi ieşeau din pepeni din te miri ce. Şi trăiau, trăiau, de se săturau de trăit. Bunicu-meu, fie iertat, a ajuns până la nouăzeci de ani bătuţi pe muchie. Înainte de-a muri, că a simţit săracul de el că i se apropie sfârşitul, ne-a adunat pe toţi şi ne-a spus: „ vedeţi ce faceţi de-acu’ încolo, că eu mă duc”. A zis-o aşa, calm de tot, ca şi cum i-ar fi dat cuiva bună ziua. Nu s-a enervat în viaţa lui.

LOCATARUL X: Dacă aţi fi fost în locul meu, nu vă mai aduceaţi aminte de bunicul dumneavoastră. (Ridicând tonul): Îmi venea să...

POETUL: Calmaţi-vă!

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: De ce vă zdrobiţi atâta pentru un fleac? Că dacă ne gândim bine, ori cântă, ori nu, cam fiecare avem câte un greieraş la cap, unii mai mare, alţii mai mic (priviri spre ceilalţi, se amuză discret cu toţii).

LOCATARUL X (afectat): Vă este uşor să glumiţi, n-aţi trecut prin ce-am trecut eu.

POETUL: Liniştiţi-vă! Nimeni nu şi-a permis să glumească pe seama dumneavoastră, a fost doar o simplă constatare.

LOCATARUL X (ridicând tonul): Ce constatare? Credeţi că eu n-am văzut? Vreţi să mă faceţi...Sunt întreg la minte, degeaba râdeţi, sunt întreg şi cântă, ştiu că nu vă pasă, dar a cântat şi-o să mai cânte mizerabilul, insectă netrebnică, până când...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR îi face semn ŞOFERULUI să plece. Când dă să iasă, LOCATARUL X, înţelegând despre ce e vorba, se repede şi-l opreşte.

LOCATARUL X: Staţi, unde plecaţi?

ŞOFERUL: Păi, ăăă... (priveşte întrebător la REPREZENTANTUL LOCATARILOR)

POETUL (cu blândeţe): Se întoarce imediat.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Până mai stăm noi de vorbă...

LOCATARUL X: Ascultaţi-mă, n-are nici un rost să se ducă. Nu e ce vă închipuiţi dumneavoastră. Aveţi cuvântul meu de om! Cântă, ţârâie infernal, ca în pădure, ca pe câmp. Nici mie nu mi-a venit să cred, la început. (Se duce la dulap): De aici, de după dulap. Am încercat să-l dau la o parte, dar e prea greu. Dacă am pune cu toţii mâna...

Schimb de priviri între cei patru.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Ei, asta-i acum, vecine, doar n-o să ne apucăm să mutăm mobila la miezul nopţii...

POETUL: Şi poate că, de acum încolo, nu o să mai cânte, s-o fi culcat şi el mititelul, că e târziu.

CEASORNICARUL: Este ora douăzeci şi trei şi patruzeci şi opt de minute. (Către LOCATARUL X): Şi să nu mai bateţi în podea că o să aveţi de furcă cu toţi vecinii şi nu e bine. De ce să-i supăraţi?

POETUL: Eu v-aş recomanda să faceţi o plimbare. O să vă liniştească nervii. Tocmai s-a aşternut o zăpadă ca în vis.

LOCATARUL X (dezolat, cu glas slab): Nu mă credeţi... nu mă credeţi. Şi eu care am sperat să mă ajutaţi...

POETUL: Ne judecaţi greşit, stimate colocatar, dacă e nevoie suntem în stare să facem totul pentru dumneavoastră, dar mâine, acum trebuie să mergem acasă, suntem aşteptaţi.

LOCATARUL X: Vă propun, vă rog, mai rămâneţi câteva minute. Să stăm puţin în linişte, că e foarte sperios, o să-l auziţi cu propriile dumneavoastră urechi.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR (după ce le face celorlalţi semn să plece): Mergeţi la plimbare, ascultaţi-ne pe noi. După aia o să dormiţi buştean. Noapte bună şi... nu mai bateţi.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR rămâne ultimul. LOCATARUL X îl apucă de mâneca paltonului. Fără să vrea i-l trage de pe umeri. REPREZENTANTUL LOCATARILOR, uşor enervat, se întoarce să-şi recupereze paltonul, dar LOCATARUL X se agaţă cu disperare de el, şoptindu-i:

LOCATARUL X: Numai un minut, vă rog din suflet, precis o să-l apuce iar cântatul, numai un minut...

Cu un gest de lehamite, REPREZENTANTUL LOCATARILOR acceptă să mai stea. După puţin timp de aşteptare vrea să plece, dar în acel moment greierele începe să ţârâie. REPREZENTANTUL LOCATARILOR, uimit, face câţiva paşi spre mijlocul camerei şi rămâne cu privirea aţintită spre dulapul din colţ.

LOCATARUL X (în şoaptă): V-am spus... n-aţi vrut...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR (ducând degetul la gură): Sssssst!

Insecta tace. REPREZENTANTUL LOCATARILOR se duce la uşă şi le face semn celorlalţi să se întoarcă.

POETUL (din antreu): Ce s-a întâmplat?

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Ssssst! (în şoaptă): L-am auzit şi eu. A avut dreptate.

Cei trei revin în cameră.

POETUL: Chiar l-aţi auzit?

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Cum te-aud pe dumneata acum. Nu încape îndoială.

LOCATARUL X: Să mai stăm puţin în linişte.

POETUL: Poate că vi s-a părut, autosugestie sau...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Sssst! (arată spre dulap, rămâne cu mâna-ntinsă)

Adunaţi în mijlocul camerei, stau toţi nemişcaţi, privind la dulap.

LOCATARUL X (în şoaptă): Să sting luminile, îi place mai mult pe întuneric. (Se duce tiptil şi stinge veioza şi lustra). După câtva timp de aşteptare în întuneric, greierele ţârâie.

POETUL: Teribil! (ţârâitul încetează).

CEASORNICARUL: Mai bine nu ne-am fi întors.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Ba dimpotrivă.

POETUL: Aprindeţi lumina!

LOCATARUL X (bâjbâind, lovindu-se de mobile): Imediat.

ŞOFERUL: Cum o fi ajuns aici?

LOCATARUL X (reuşind să aprindă lumina): Habar n-am, nici măcar...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Îi convine să cânte la căldurică.

POETUL: Ar trebui...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Ce stăm? Ce aşteptăm? (Îşi aruncă paltonul pe pat şi porneşte spre dulap. Ceilalţi îl urmează. CEASORNICARUL îşi aruncă şi el haina. Dau cât pot de repede dulapul la o parte şi se bulucesc în colţ).

POETUL: Nu-i.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Unde-o fi dispărut?

LOCATARUL X (lăsându-se în genunchi): S-a băgat sub parchet, spurcăciunea. Pe aici, prin crăpătura asta din perete.

CEASORNICARUL: Păi, e simplu – o astupăm şi-o terminăm cu el.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR (imitându-l): „O astupăm şi-am terminat cu el”. Halal idee!

CEASORNICARUL: De ce nu?

REPREZENTANTUL LOCATARILOR (venind spre mijlocul camerei): Aşa o să-l facem să circule pe sub parchet până-şi găseşte altă ieşire. Că, vorba aia, crăpături sunt destule – oho! Greieri să fie!

LOCATARUL X: Muşcaţi-vă limba!

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Chiar dacă nu mai este de aici, cine ştie ce-i vine şi coboară la mine. (Cade pe gânduri. Ceilalţi se adună în jurul lui.) Şi asta încă n-ar fi nimic... vreau să zic... (oficial) Trebuie să facem ceva. Nu ştiu cum să vă spun, dar e periculos, adică...

POETUL (izbucnind): Să-l exterminăm!

CEASORNICARUL: Să-i facem de petrecanie!

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Uşor de spus, dar cum?

CEASORNICARUL: Să scoatem parchetul acolo, în colţ.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Degeaba. Poate să ne scape. O şterge frumuşel în altă parte a camerei. Să nu ne pripim. (Se depărtează câţiva paşi de ceilalţi, pe gânduri).

POETUL: Are dreptate dumnealui. Nu avem voie să ratăm. Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă n-am reuşi să-l lichidăm.

CEASORNICARUL: Stimatul nostru vecin ar ajunge la balamuc.

POETUL: Da, posibil, dar nu la asta m-am gândit. (Către şofer): Dumneata ce zici?

ŞOFERUL: Păi, ştiu eu ce să zic?... Chiar aşa o fi de periculos?

POETUL (aspru): Adică nu ne crezi pe noi?

ŞOFERUL: Vă cred, cum să nu, numai că, să vă spun drept, mie, când eram copil la ţară, îmi plăcea să ascult seara greierii, ba chiar şi broaştele, primăvara. Eu aş zice să-l lăsăm să trăiască că...

POETUL (coleric): Ce vorbeşti? Ia slăbeşte-mă cu chestiile astea bucolice!

ŞOFERUL: Domnu’ poet, da’...

LOCATARUL X (iritat): Dumitale-ţi convine „să-l lăsăm să trăiască”, da’ eu ce mă fac?!

CEASORNICARUL (vrând să pară spiritual): După ce-l prindem, i-l facem cadou dumnealui.

POETUL (în acelaşi fel): Dacă-ţi plac atât de mult greierii şi broaştele şi... vacile, de ce n-ai rămas acolo unde ai fost? De ce ai venit la oraş? Că şi-aşa suntem destui aici. Îţi place să te fâţâi toată ziua de colo-colo cu taxiul, muncă domnească, nu?

ŞOFERUL: Credeam că...

POETUL: Credeai că ne impresionezi cu nostalgiile dumitale din copilărie?!

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Să lăsăm asta acum, nu-i timp de...

POETUL (neţinînd seama de intervenţia REPREZENTANTULUI LOCATARILOR): Mai ales pe mine. Ei bine, să se ştie: eu scriu altfel de versuri, nu ca cele cu greierele şi furnica. (Exaltat): Trăim într-un secol al minunilor tehnicii – iată poezia care mă interesează şi căreia i-am închinat întreaga mea forţă creatoare. De-aia sunt şi radioamator. (LOCATARUL X şi CEASORNICARUL îl privesc cu admiraţie). Că dacă n-aş fi avut înclinaţie sigură spre arta cuvântului, m-aş fi făcut... m-aş fi făcut... (se blochează).

REPREZENTANTUL LOCATARILOR (profitând de ocazie): Să ne întoarcem, cum ar spune dumnealui, (arătând spre ŞOFER), la oile noastre.

POETUL (revenindu-şi, cu aceeaşi exaltare): Omenirea merge înainte cu paşi uriaşi şi unora le arde de broaşte sub clar de lună!

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Asta aşa-i, da’ să nu ne pierdem cumpătul, să fim calmi.

POETUL: Cum să fiu calm, când prezenţa acestei insecte mă îngrijorează peste măsură? Şi poate că nu e singurul exemplar care a pătruns printre noi, aici unde are toate condiţiile să se înmulţească.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Mi-aţi luat vorba din gură. (Către ŞOFER) De-aia-i periculos!

POETUL: Înmulţindu-se ar putea ajunge în fiecare încăpere, în fiecare apartament, în fiecare crăpătură. Închipuiţi-vă un bloc ca al nostru doldora de greieri, foşgăind şi cântând prin toate ungherele.

LOCATARUL X (foarte impresionat de pledoaria POETULUI): Eu... eu... nu pot, nu vreau să-mi închipui aşa ceva...

POETUL: Şi, mergând mai departe, ce s-ar întâmpla dacă tot cartierul şi oraşul nostru ar răsuna noapte de noapte ţârâitul a sute de mii şi milioane de asemenea perfide insecte?

CEASORNICARUL: Ar fi mai ceva decât toate ceasurile şi pendulele din lume la un loc.

POETUL (drastic): Aşa s-a întâmplat nu o dată şi din cauza unor inconştienţi cu ploşniţele, gândacii de bucătărie sau cu şobolanii. Aşa poate deveni viaţa un infern.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Să ne gândim ce-i de făcut, să nu pierdem vremea.

POETUL: Apă fiartă!

LOCATARUL X (încântat, frecându-şi palmele): Ha, ha! Asta e! Bine opărit n-o să-i mai ardă de cântat în vecii vecilor. Mă duc să pun o oală la încălzit.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Staţi un pic.

LOCATARUL X: De ce?

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Şi dacă curge la mine?... C-am văruit de curând. Mi-am făcut tot plafonul cu modele în patru culori – o minunăţie, nu alta! Am dat o groază de bani. Cred că mă înţelegeţi, nu?

CEASORNICARUL: Oare nu-l putem momi cu ceva, să-l scoatem de sub parchet şi să-l... (face un gest cu pumnul).

LOCATARUL X: Să-l momim, dar cu ce?

ŞOFERUL (în bătaie de joc): Aduc eu o undiţă şi...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR (indignat): Ai chef de glume nesărate? Noi n-avem! (Către CEASORNICAR): Ăsta nu e şoarece să tragă la slănină sau la miez de nucă. Şi chiar dacă ar fi aşa, cine ştie când are de gând jigodia dracului să-şi lase ascunzătoarea. Doar n-o să stăm aici toată noaptea.

POETUL: Ce-ar fi?...ce-ar fi?...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Ce-ar fi, ce?

POETUL: Nimic... nu merge...

LOCATARUL X: Spuneţi, vă rog, poate totuşi...

CEASORNICARUL: Aha! Am găsit! Ce-aţi zice de o maşină de găurit?... Am eu una electrică, ultimul tip, cu burghie de diferite dimensiuni.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Şi?

CEASORNICARUL: Cum, şi? Simplu ca bună ziua! Dăm din loc în loc nişte găuri înparchet şi, dacă-l nimerim, gata, l-am aranjat! Ţac! Ca la insectar!

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Ciuruim parchetul şi nu e bine.

CEASORNICARUL: Pun cel mai bun burghiu, nici n-o să se vadă. (Către LOCATARUL X): Încercăm? (Imită zgomotul aparatului şi gesticulează ca atare): Bzzzz, bzzzzzz, bzzzzz, ţac! Rapid şi curat!

LOCATARUL X: De acord. Numai să ştiu c-am scăpat de el.

CEASORNICARUL: Mă întorc imediat. (Iese în grabă).

POETUL: Şi dacă nu-l nimerim?

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Căutăm altceva, că de-aia suntem aici, să ne punem mintea la contribuţie.

LOCATARUL X: Vă rog, luaţi loc, până vine cu...

Se aşează cu toţii. Stau câţiva timp în tăcere. Greierele ţârâie. LOCATARUL X vrea să se repeadă în colţ. REPREZENTANTUL LOCATARILOR îl opreşte şi-i face semn să stea liniştit. Ţârâitul încetează. CEASORNICARUL revine. Radios, ţine într-o mână, deasupra capului, spre a fi văzut mai bine, un aparat de găurit tip pistol.

CEASORNICARUL:Am adus şi un burghiu de rezervă.

LOCATARUL X: Iar a cântat...

CEASORNICARUL: Nu-inimic, nu-i nimic, îi închidem noi imediat pliscul (gesticulând cu aparatul): bzzzz, bzzzz, bzzzz! Ţac!

POETUL: Să sperăm că ăsta a fost recitalul de adio.

CEASORNICARUL: Lăsaţi-l pe mine. (Către LOCATARUL X): Unde aveţi o priză?

LOCATARUL X: Este una chiar acolo lângă dulap.

CEASORNICARUL se duce şi încearcă aparatul, apoi, punîndu-se în genunchi, începe să găurească parchetul, asistat îndeaproape de ceilalţi.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Ia-o de la perete încoace.

POETUL: Ba nu, invers, să-i tăiem orice posibilitate de retragere.

CEASORNICARUL: Nici o grijă, bat la centimetru pătrat, mare minune să-mi scape.

Luminase stinge. Aparatul se opreşte.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Ce-a fost asta?

CEASORNICARUL: Cred că-i un scurt circuit.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Tocmai asta ne lipsea.

LOCATARUL X (bâjbâind): Am o lanternă da’ nu ştiu unde am pus-o...

POETUL: Nu-mi închipuiam că folosiţi aparate electrice defecte.

CEASORNICARUL (enervat): Pe dracu’, siguranţa e defectă, eu...

POETUL (glacial): Ar fi bine să evitaţi asemenea expresii, eu v-am vorbit cât se poate de civilizat.

CEASORNICARUL (ridicând tonul): Lasă-mă-n pace şi nu mai trăncăni atâta!

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Hai, potoliţi-vă!

POETUL (ţipând): Profită de întuneric ca să mă insulte!

LOCATARUL X (continuând să bâjbâie, lovindu-se de mobile): Vă rog, nu vă enervaţi, se repară imediat, numai să-mi găsesc lanterna.

ŞOFERUL aprinde un chibrit, apoi altul, LOCATARUL X îşi găseşte lanterna. Îndreaptă lanterna când spre POET, când spre CEASORNICAR. Cei doi se potolesc subit.

CEASORNICARUL: Să scot aparatul din priză. Unde sunt siguranţele?

LOCATARUL X: În antreu.

LOCATARUL X şi CEASORNICARUL se duc în antreu şi trebăluiesc la siguranţă.

ŞOFERUL: Eu mă duc acasă, m-a apucat somnul.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Adică ne laşi cu situaţia asta?

ŞOFERUL: Vă descurcaţi dumneavoastră şi fără mine. Oricum, nu prea v-am fost de folos.

POETUL (maliţios): Omul, dacă vrea, ştie să se facă folositor.

ŞOFERUL: Dimineaţă mă scol la ora cinci.

POETUL (în acelaşi fel): Şi noi ne sculăm devreme, ce crezi dumneata, că noi lenevim? Sau te-a apucat mila, nu somnul?

ŞOFERUL: Noapte bună!

REPREZENTANTUL LOCATARILOR (rece): Noapte bună.

ŞOFERUL trece pe lângă cei doi, care, ocupaţi cu reparatul siguranţei, abia după ce acesta a închis uşa în urma lui, îşi dau seama că a ieşit cineva.

POETUL: Mai bine că a plecat, mă călca pe nervi cu opinia lui separată.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Măcar ştim cu cine avem de-a face. Ăştia-s cei mai periculoşi oameni. Toată lumea e de acord cu o treabă şi ei o ţin mereu într-a lor, se-ncontrează ca măgarii, că altfel nu le pot zice.

Lumina se aprinde. LOCATARUL X şi CEASORNICARUL se întorc în cameră.

LOCATARUL X: De ce aplecat?

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Era împotrivă.

LOCATARUL X: Vă rog să-l aveţi în vedere.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Am eu grijă.

CEASORNICARUL (după ce încearcă iar aparatul, către POET): Să ştii dumneata că eu nu am pus şi nu pun mâna pe o sculă defectă. (Se apucă iar de găurit).

POETUL (nemaidorind să continue discuţia): Bine, bine, am înţeles.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Ce să facem, se mai întâmplă.

CEASORNICARUL: Mie nu.

POETUL (izbucnind): Tii! Cum de nu m-am gândit până acum?!

LOCATARUL X (tresărind): La ce?

CEASORNICARUL îşi întrerupe „munca”. Privesc cu toţii la POET.

POETUL (plin de entuziasm): Mergem la sigur, nu mai are nici o şansă...

LOCATARUL X (rugător): Spuneţi, vă rog!

POETUL: Am luat astă-vară nişte insecticid formidabil. Pentru muşte şi alte gângănii. Nu pot să suport muştele, mă deranjează mai ales când scriu.

LOCATARUL X (încântat): Bravo! Să-i dăm cu flit!

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Mda, nu e rău, da’ greierele-i sub parchet, nu zboară prin cameră ca să...

POETUL: Nu, că nu-l pulverizăm, - îl turnăm prin găurile făcute cu burghiul. Aşa îl trimitem urgent pe lumea cealaltă.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Şi dacă curge la mine?

POETUL: Câţiva stropi acolo, cum o să curgă?

LOCATARUL X: Da’ o să pot dormi din cauza mirosului?

POETUL: Nici o problemă – aerisiţi bine, se evaporă repede şi-o să dormiţi ca un prunc îmbăiat, în linişte.

LOCATARUL X: Bine, accept.

POETUL: E ceva extra: moarte sigură! Mai daţi câteva găuri până mă întorc. (Iese)

CEASORNICARUL: Eu cred că l-am nimerit, nu ştiu dacă mai are rost să turnaţi otrava aia, pătează parchetul.

LOCATARUL X: Se spală, se raşchetează. Ce e sigur e sigur. (Îi face semn CEASORNICARULUI să găurească. Acesta se execută fără prea mult chef).

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Mă mir că încă n-a venit nevastă-mea să vadă ce fac. M-aş duce să-i spun care e situaţia.

LOCATARUL X: De ce să vă mai duceţi? Terminăm imediat. Poate că a a dormit şi-o deranjaţi degeaba.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Nici pomeneală să adoarmă. Nu închide un ochi până nu mă ştie lângă ea. E ceva de speriat. Şi în tinereţe tot aşa era, de mi se urca sângele la cap când o vedeam că n-are somn şi începe să mă ia la întrebări.

LOCATARUL X (zâmbind cu subînţeles): Aşa-s femeile, grijulii...

POETUL se înapoiază cu o sticlă de un litru. Îi scoate dopul şi îi dă REPREZENTANTULUI LOCATARILOR, apoi LOCATARULUI X să miroase. Amândoi se strâmbă şi îşi trag nasul.

LOCATARUL X: Pfuuuui! Da’ tare e!

POETUL: Imposibil să ne scape. Cu asta dai gata şi un elefant, darămite o scârbă de greier. (Către CEASORNICAR) Dă-mi voie!

CEASORNICARUL se ridică, îi face loc. POETUL se pune în genunchi şi toarnă cu grijă exagerată din sticlă.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Cred că-i ajunge, nu cumva să...

POETUL: Încă puţin.

LOCATARUL X: Turnaţi şi în crăpătura de lângă perete.

POETUL: Bineînţeles că torn. Ohoho! N-aş vrea să fiu în pielea lui! (Termină de turnat şi ridică sticla spre lumină să vadă cât a mai rămas). Cu ocazia asta l-am şi îmbălsămat, poate că cine ştie...

Toţi încep să-şi tragă nasul.

LOCATARUL X: Ar trebui să deschid geamul, să nu păţim ceva.

POETUL: Încă nu, mai răbdaţi câteva minute, să-şi facă efectul, că altfel iar cri-cri-cri! (Pune sticla jos şi scoate din buzunarul treningului o batistă cu care îşi acoperă nasul).

LOCATARUL X, văzând că REPREZENTANTUL LOCATARILOR şi CEASORNICARUL nu au ce să-şi pună la nas, ia din grămada de lucruri un teanc de batiste şi le oferă câte una.

LOCATARUL X (acoperindu-şi şi el nasul): Sunt noi, nefolosite şi vă rog să le păstraţi – o mică atenţie pentru că v-am deranjat şi pentru că m-aţi ajutat. Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără dumneavoastră.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Mulţumim!

Îşi trag şi suflă nasul care mai de care...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Aş zice să deschidem totuşi geamul, că prea e puturoasă drăcovenia asta. Ne dă gata şi pe noi. (Către POET): Chiar că-i moarte sigură!

POETUL (după ce-şi suflă îndelung, cu putere, nasul): Păi, dacă nu mai rezistaţi, să-l deschidem. Cred că i-a fost deajuns.

LOCATARUL X se repede şi deschide larg fereastra. REPREZENTANTUL LOCATARILOR, POETUL şi CEASORNICARUL se duc şi fac inspiraţii adânci. LOCATARUL X, tot cu batista la nas, scoate dintr-un dulăpior o sticlă şi patru pahare. Le pune pe masă şi umple paharele.

LOCATARUL X (ceremonios): Stimaţi vecini, vă rog să poftiţi! (Cei trei se întorc, dar rămân tot la geam). Să închinăm pentru reuşita noastră şi pentru... ăăă... în fine, să n-o mai lungesc, m-aţi impresionat mult, dând dovadă de... ăăă... ştiţi dumneavoastră... (ridică paharul): Vă ofer un vin cum rar se mai poate bea. (Cei trei vin la masă). Serviţi! La Mulţi Ani!

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: La Mulţi Ani!

Ciocnesc.

CEASORNICARUL: Să trăiţi!

POETUL: La mulţi ani şi... cât mai puţini greieri. Dacă se poate, deloc.

LOCATARUL X: S-aveţi gură de aur!

REPREZENTANTUL LOCATARILOR (după ce bea, mormăind de plăcere): Straşnic! De unde l-aţi procurat?

LOCATARUL X (zâmbind larg): Cine caută, găseşte, am eu sursele mele... mă bucur că vă place.

POETUL (plescăind din limbă): Extraordinar de bun!

REPREZENTANTUL LOCATARILOR (după ce goleşte paharul până la fund, către LOCATARUL X): Şi când te gândeşti că la început te-am luat aşa de tare.

LOCATARUL X: Nu face nimic, intenţia contează, eu v-am înţeles. (Toarnă din nou în pahare).

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Hai să ne împăcăm definitiv! Noroc!

LOCATARUL X: Sănătate şi...

REPREZENTANTUL LOCATARILOR (ciocănind în pahar): Să-i fi turnat mititelului din ăsta, o lua pe două voci.

LOCATARUL X: Ferească sfântul! Mi-a fost de ajuns şi aşa. Dar, vă rog, ocupaţi loc, v-am ţinut destul în picioare. (Se aşează cu toţii).

POETUL (degustând cu vizibilă satisfacţie): O astfel de licoare te face să-ţi lucreze inspiraţia ca un creier electronic.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Ca un greier electronic.

CEASORNICARUL: Ha, ha, ha! Bunăăăă!

LOCATARUL X (scuturându-se): Brrrr! Asta ar mai lipsi. Da’ pentru că veni vorba de inspiraţie, ce-ar fi să ne recitaţi nişte versuri de-ale dumneavoastră. Mie totdeauna mi-au plăcut poeziile. Când eram la şcoala primară recitam atât de frumos la serbările de sfârşit de an că, de fiecare dată, maică-mea, săraca, nu se mai oprea din plâns până acasă.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR (golind paharul): S-auzim, s-auzim...

POETUL: Încă nu mă simt în formă, să se mai încălzească puţin atmosfera.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Aşa-i, să-nchidem geamul că a început să mă tragă la picioare.

LOCATARUL X (după ce închide fereastra şi îşi trage de câteva ori nasul): Parcă nu se mai simte aproape deloc.

POETUL: Păi, ce v-am spus eu?

LOCATARUL X (scoţând din acelaşi loc altă sticlă): Merită s-o golim şi pe asta. Sper să nu mă refuzaţi.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Cred şi eu, cum o să te refuzăm? După toate eforturile depuse, pică a naibii de bine.

CEASORNICARUL: Ar cam trebui să ne ducem acasă. Este ora zero şi treizeci şi cinci de minute.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR (arătând spre sticla plină): Acum ţi-ai găsit să te grăbeşti?

LOCATARUL X: Mai staţi, mai staţi, că cine ştie când vom mai avea ocazia să ne întâlnim toţi la un pahar. (Către POET): Zău, ne-ar face multă plăcere... (Umple paharele).

REPREZENTANTUL LOCATARILOR (către POET, bătându-l amical pe umăr, mai tare decât ar fi cazul): Hai, ce te codeşti atâta, zi-i una de inimă albastră! Că şi mie-mi plac bazaconiile astea.

POETUL: Să-mi dreg întâi glasul... (Ridică paharul).

Ciocnesc în tăcere şi savurează, fiecare în felul lui, îndelung, băutura. La un moment dat, greierele începe să ţârâie tare. Câteva momente rămân toţi încremeniţi, unii cu paharul la gură, apoi, pe rând, se ridică în picioare. LOCATARUL X, cuprins de o furie oarbă, aruncă cu sticla goală în colţ. Nimereşte în perete şi sticla se face ţăndări. Greierele tace. LOCATARUL X se repede în colţ şi, îndârjit, izbeşte parchetul cu călcâiele.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Vino-ţi în fire, vecine! N-are nici un rost să... (se duce lângă el şi-i strigă ca unui surd): Nu mai tropăi de pomană, nu înţelegi ce-ţi spun?! (Îl prinde de umăr şi-l scutură zdravăn. LOCATARUL X încetează şi se sprijină moale de perete).

POETUL: Ce facem?

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Nu ştiu, să mă gândesc.

LOCATARUL X (cu glas stins): Parchetul... să-l scoatem...

CEASORNICARUL: Dacă m-aţi fi ascultat de la început.

POETUL: Să-l scoatem.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Cu ce?

CEASORNICARUL: Aduc o rangă şi....

LOCATARUL X (revenindu-şi): Rangă! Îl facem terci!

CEASORNICARUL: Daţi astea la o parte până mă întorc. (Iese).

Cei trei, exagerat de zeloşi, mută, de-a valma, mobilele, lucrurile scoase din dulap etc.

CEASORNICARUL revine cu o rangă, un ciocan şi o daltă. Se pune în genunchi la doi, trei paşi de colţ, mânuind ferm dalta şi ciocanul. REPREZENTANTUL LOCATARILOR înşfacă ranga şi, după CEASORNICAR, scoate bucăţi din parchet. POETUL şi LOCATARUL X, în patru labe, cercetează minuţios locurile descoperite. Ajung astfel până la colţ.

POETUL (după ce ultima bucată de parchet a fost scoasă): S-a dus.

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Unde? (CEASORNICARUL arată în jos). La mine?

CEASORNICARUL: Da.

LOCATARUL X (plângăreţ): A scăpat!

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: N-a scăpat!

POETUL: Să coborâm!

REPREZENTANTUL LOCATARILOR: Să coborâm!

CEASORNICARUL îşi adună în grabă sculele. POETUL ia sticla cu insecticid. Ies, în frunte cu REPREZENTANTUL LOCATARILOR. După câteva clipe de linişte, greierele ţârâie, întâi abia auzit, apoi din ce în ce mai tare.

- CO R T I N A -