Cărţi
Sală a vîntului
de Anghel Dumbrăveanu
Pe multe drumuri am fost, scriind
Cu sîngele meu
Nume de prieteni
Care mă luminează şi-acum.
N-am putut să dau nimic în schimb
Pentru acele mirabile zile.
Tăcînd i-am primit
Între puţinele lucruri
Ce mi-au rămas, arătîndu-le
Sala unde aştept. Am turnat
Vinul în căni de pămînt,
Lăsînd să-mi scape în fiecare
Cîte o lacrimă de revedere. Astfel au dus
Ceva din mine cu ei. Poate de-aceea
Nici nu mă uită
Şi nici nu se miră
Cînd mă găsesc în aceeaşi sală a vîntului
Şi-n acelaşi oraş, din care nu plec
De teamă c-ar putea deveni
Cu mult mai bogat.
Lacrima de întuneric
de Anghel Dumbrăveanu
De va fi să mă-ntorc, aceste lucruri tăcute
Nu vor mai şti nimic despre mine. Şi mulţi
Din cei ce-mi fură aproape vor trece pe străzi
Cu surîsul ruginit de ceaţa pe care-o emană.
Un vînt pluvial îi duce mereu dintr-o parte în alta
Şi cine ştie pe unde vor pierde inima mea
Din zilele mari. Se luminează mereu
Pămîntul din oameni, balanţele mele
Se-nclină de stele nestinse. Pentru voi am adus
Grîu curat, şi sarea, şi amfora plină cu apă.
Vouă v-am păstrat rîsul meu bun, pentru ceasu-ntîlnirii,
Şi bucuria mea, şi lacrima grea de-ntuneric.
Sînteţi cu mult mai puţini, iar eu mai bătrîn cu o clipă.
Şi cum veţi şti să-mi iertaţi neîncrederea
Cu care vă-ntîmpin, şi vinul amar
În care am plîns? Doar atît îmi rămase
La capătul drumului, şi şoimul cu care v-aştept,
Şi tristeţea pentru cei de la care faţa mea se-ntoarse definitiv.