Iosif Costinaş
Vorbeşte-un om, nu latră-un cîine!

Filme



Regizorul Dan Piţa vorbeşte despre filmul lui Iosif Costinaş, "Nuca şi aluna".

Fragment din documentarul "Un jurnalist dispǎrut" realizat de Lucia Hossu-Longin şi TVR, 2002.





Cineclub

O piaţǎ aglomeratǎ.

Ţǎrani, precupeţi, tineri, gogonele, curcani, burghie şi haine vechi.

Undeva mai la margine, un zid curǎţel, alb.

Apare un tip îmbrǎcat în blugi şi cu cǎmaşǎ obişnuitǎ, cu o carte mare şi groasǎ la subţioarǎ.

Se duce la zidul alb; se uitǎ în stânga, în dreapta, pune cartea jos, deschisǎ; îşi scoate cǎmaşa, o pune sub carte şi se sprijinǎ în mâini, în poziţie verticalǎ, cu picioarele în sus, rǎmas în blugi şi sandale; şi citeşte aşa, stând în mâini, la zid.

Lumea se strânge ca la urs; îl aratǎ cu degetul, unii râd de el, unii nu, unul pune o floare lângǎ carte, altul pune doi castraveţi lângǎ carte.

Apare o maşinǎ neagrǎ.

Se dǎ jos unu`, îmbrǎcat în hainǎ lungǎ de piele, şi alţi doi, cu tunicǎ soldǎţeascǎ.

Aia doi îl iau pe tipu` în blugi în spatele maşinii, şi omu` îmbrǎcat în haina de piele ia cartea şi se suie în faţǎ, lângǎ şofer. Ţine degetul sǎ nu se piardǎ pagina la care era.


Cartier de blocuri, sǎrǎcuţ.

Copii care se dau uţa pe nişte scânduri, gospodine, magazin de pâine fǎrǎ pâine.

Apare o maşinǎ neagrǎ; se dǎ jos omu` în haina de piele care luase cartea; cu carte cu tot.

Suie nişte scǎri pânǎ la etajul patru, deschide o uşǎ, intrǎ într-o garsonierǎ modestǎ.

Pune cartea, deschisǎ, pe un scaun; se dezbracǎ de haina de piele şi de un fel de uniformǎ, îşi pune un pantalon de blugi, rǎmâne la bustul gol; mutǎ o masǎ mai încolo, ca sǎ aibe un perete alb, gol.

Ia cartea, o pune jos, se pune în mâini, şi citeşte cu picioarele în sus din carte.

Kanietz filma – sfârşit.


Cam aşa arǎtau filmele de la Primul festival al cinecluburilor şcolare de la Timişoara, din 1971.

Am rǎmas mascǎ. Preşedintele juriului era marele Mircea Veroiu, o figurǎ charismaticǎ şi emblematicǎ, un mare regizor, aflat atunci la începutul traiectoriei.

Cineclubul Liceului Nicolae Bǎlcescu venise la festival mai mult la distracţie; eu eram şeful cineclubului şi adusesem de toate, în douǎ lǎzi mari: aparate, substanţe, tanc de developat, peliculǎ, aparate de proiecţie film, aparate de proiectat diapozitive, douǎ magnetofoane cu multǎ muzicǎ de muzicǎ – de la Beatles la Aznavour şi de la Creedence Clearwater la Emerson, Lake & Palmer.

Ei, nişte diasoane de rupt gura la ţǎrǎnoi aveam (proiecţii de diapozitive cu muzicǎ) – dar când am vǎzut ce filme aveau ţǎrǎnoii am înebunit, noi nu aveam nimic.

Pǎi mǎ duc la cel care fǎcuse filmul cu omu` şi zidul alb – Bebe Costinaş: Nene, dǎ-ne şi nouǎ un scenariu, sǎ facem un film sǎ vǎ luǎm caimacu` (mai erau 2 zile pânǎ la sfârşitul concursului).


Apropo, Costinaş, sufletul cinecluburilor din anii `70, ziarist de mare sensibilitate, a fost omorât dupǎ revoluţie, dupǎ ce s-a apropiat prea mult de nişte chestii de la Timişoara... dar despre asta, altǎ datǎ. Cel de sus sǎ aibǎ grijǎ de sufletul lui.


Ei, îmi dǎ omu`scenariul. Facem în primul rând o echipǎ; la mine în cineclub nu erau mari dedicaţi imaginii, aşa cǎ facem o înţelegere cu Liceul de tehnicǎ poligraficǎ şi cinematograficǎ; iau doi oameni de acolo, doi de la Bǎlcescu, şi hai nene sǎ-i spargem.

Prima noapte: scandal pe cine face ce, plus decupaj regizoral; ziua, filmare; a doua noapte, developare; a doua zi, montaj şi ilustraţie muzicalǎ; seara, proiecţie şi premiul întâi.

Am venit cu diploma de premiul întâi la liceu, aia, de sus pânǎ jos, sǎ cadǎ pe spate; ne-au dat o încǎpere la subsol sǎ facem şi mai mare cineclub (nu ştiau profii cǎ bǎgaserǎ mortu’ în casǎ... prietenii ştiu de ce... numai când te uitai la blana de pe canapeaua de la cineclub te prindeai... dar şi masa era bunǎ – pentru montat filme, desigur, şi fǎcut developǎri când fraierii dǎdeau extemporale).


Soarta a vrut ca toţi cei 4 care am fǎcut filmul sǎ ne lipim de cariere în film sau TV... dar şi ǎsta e alt film.


Ei, sǎ vedeţi cum era filmul. 5 minute şi câteva secunde avea.


Dimineaţa devreme, un oraş oarecare.

În mijlocul oraşului, un râu; şi un pod cu nişte lanţuri grele – nu se trecea decât pietonal.

Patru tipi absolut anodini coboarǎ dintr-un tramvai damblagit şi se îndreaptǎ cǎtre pod.

Lanţuri, de ambele pǎrţi ale podului, care împiedicǎ sǎ intre maşinile.

Încalecǎ lanţurile şi se îndreaptǎ cǎtre mijlocul podului.

Ajung, fluierând, la mijlocul podului.

Acolo, se aude o voce, puternicǎ, parcǎ de sus: OPRIŢI-VĂ!

Speriaţi, se uitǎ îndreapta, în stânga, nimic.

BAGAŢI MÂNA DREAPTĂ ÎN BUZUNAR ŞI SCOATEŢI CRETA.

FIECARE AVEŢI O CRETĂ ÎN BUZUNAR.

Uimiţi, scot creta, se uitǎ la ea, se uitǎ de unde ar veni vocea, treaba devine cam stranie, neiculete, cum sǎ aibǎ o cretǎ unde nu era nimic?

TRAGEŢI UN CERC ÎN JURUL VOSTRU!

CINE IESE PRIMUL DIN CERC, VA MURI!

Ei drace! Pǎi au treabǎ, au venit cu tramvaiul, cum sǎ tragǎ cercuri pe pod?

Mai la mişto, mai de fricǎ, trage fiecare un cerc în jurul fiecǎruia.

Şi stau.

Nu comunicǎ unul cu altul.

Se aşazǎ chirciţi, unul deseneazǎ o casǎ cu o tipǎ şi doi copii, unul un avion, altul nişte flori, altul o sticlǎ cu o masǎ.

Pe urmǎ şoptesc şi spun din ce în ce mai tare: Dacǎ iese cineva ies şi eu!

Dar, nu iese nimeni primul.

Mai stau, mai deseneazǎ, mai se îmbie unul pe altul sǎ iasǎ.

Unuia nu îi ajunge spaţiu de desen şi se întinde sǎ deseneze şi în afara cercului.

Fulgerat, moare, prǎbuşit pe asfalt.

Ăilalţi trei, bucuroşi cǎ s-a spart blestemul, trec spre capǎtul podului, cǎlcând peste mort, şi se grǎbesc sǎ ia rabla de tramvai care îi aştepta.

Pam pam, kanetz filma.


Juriul de la Timişoara, extaz, şi Mircea Veroiu care spune: mǎi bǎieţi, voi sǎ faceţi cinema, altceva sǎ nu faceţi, cǎ e pǎcat.


Mai ţin minte figura lui Costinaş, azi uitat complet, atunci tata şi mama filmelor samizdat din Romanela, mândru cǎ dintr-o idee spusǎ la o bere iese un premiu.


Ei, cam asta e cu cineclubul de la Nicolae Bǎlcescu din Bucureşti. Am avut acolo aparate de filmat, de fotografiat, obiective, aparate de proiecţie, luate de liceu din comerţ şi de la consignaţii; astǎzi dacǎ aş dota aşa un cineclub, aş cheltui probabil ceva în jur la 40.000 de euroi.


Câţiva care au activat la cineclub au urmat o carierǎ în film sau în TV; mulţi s-au distrat pe cinste, şi în acei ani, am fǎcut ce am vrut, cum am vrut, fǎrǎ sǎ ne spunǎ nimeni nimic – a fost o atmosferǎ senzaţionalǎ.

În Bucureşti erau cam 8-9 cinecluburi tari în acei ani; de liceu, eram noi şi cei de la Liceul de cinematografie... erau apoi Ecran Club, Cineclubul Studenţilor, condus de Emilian Urse, Cineclubul Tipografilor, cel de pe 11 iunie... o adevaratǎ mişcare de creaţie, azi complet uitatǎ.


Azi, se poate face un film HD cu telefonul, dar... cinecluburi nu mai sunt... mergem înainte.



Dinu Lazar, mai 2013



 
 

Graficã de Gelu Mureşan





Trei oameni şi-un dulap 1969



Nuca şi aluna 1970



Picioarele 1970



Dubaşii de la Brǎneşti, 1974



Tǎcere, 1975



Punct de vedere, 1976



Luminǎ şi întuneric, 1979





Cei care sfideazǎ moartea




Fapt Divers




Jewish Life in Timisoara






Cândva, în munţii Almǎjului





Arad - Un oraş care era să fie mutat



 
Coperta DVD "Film & GO"