Iosif Costinaş
Vorbeşte-un om, nu latră-un cîine!

Teatru






Teatru - Editura Eubeea, 2008




 
Bǎtrînul şi baia, 1979
 


 
 


1988



 
 





Bucureşti, 25 iulie 1976


Dragǎ Costinaş,

 

Am primit piesa dumitale şi am citit-o, din curiozitate, pe loc, dintr-o suflare. Nefiind la vîrsta şi la calitatea de a da sfaturi dramaturgice, îţi voi comunica o simplǎ pǎrere de lecturǎ.

 

“Captivii” este pe gustul meu, în primul rînd cǎ e piesǎ de idei, ceea ce pe vremuri am încercat şi eu sǎ scriu…Expresia de tip comun, banal, cotidian este, iarǎşi dupǎ opinia mea, o calitate. Abstracţiunile, în speţǎ ideile, nu trebuie învelite în alte abstracţiuni, nu îngǎduie stilul metaforic, logoreea, încǎrcǎtura verbalǎ, ci cheamǎ limbajul simplu, “de viaţǎ” şi ceea ce am observat cu satisfacţie în textul dumitale, ironia şi autoironia.

 

Dealtfel, cred cǎ în teatrul modern - şi, în general, în literatura modernǎ - absenţa ironiei şi autoironiei, absenţa detaşǎrii şi a umorului salutar, poate duce - şi duce de cele mai multe ori - la un ridicol dezastruos. Avînd aceste calitǎţi, la care se adaugǎ scenicitatea perfectǎ, cred cǎ te poţi considera pe drumul cel bun.

 

Asta nu înseamnǎ cǎ, dupǎ gustul meu, nu ar fi şi unele imperfecţiuni. Dacǎ, de pildǎ, Inspectorul de asigurǎri, Acordorul de piane, pensionarii sînt personaje purtǎtoare de idei, şi încǎ de idei dintre cele mai interesante, apar alte personaje care nu pun nimic în ordinea dramaticǎ sau filosoficǎ, din cauzǎ cǎ sunt aduse din altǎ zonǎ sau nu sînt îndeajuns implicate sistemului dramaturgic. Astfel, Femeia care vorbeşte la telefon descinde din caricaturile fǎrǎ pretenţii, care “înfiereazǎ” debitul verbal necontrolat al femeilor, introducînd de la început o notǎ de facilitate; apoi, tinerii de pe bancǎ sau tînǎrul cu tranzistorul ar fi trebuit, cred, sǎ aducǎ dacǎ nu idei, mǎcar un punct de vedere, o implicaţie moralǎ, filosoficǎ, de atitudine, de generaţie, un gînd în plus. Reprezentantul forţei publice este imaginat schematic, ca o expresie linearǎ a obtuzitǎţii şi severitǎţii fǎrǎ nuanţe a ordinei. Pentru ceea ce ţi-ai propus, era nevoie de mai mult. În sfîrşit, nu cred cǎ face parte din piesa aceasta de facturǎ abstractǎ - ideatica trimitere, alminteri simplistǎ, la o problemǎ destul de gravǎ şi de complexǎ cum ar fi aceea a erorilor judiciare din trecut.

 

De asemenea, cred cǎ un efort de concentrare, prin suprimarea unor repetǎri, prin aducerea dialogului la esenţial ar fi în avantajul acestui tip de teatru, în care importantǎ este numai acumularea dramaticǎ în vederea revelǎrii ideii.

 

Cunoscînd relativ bine situaţia din teatre, şi nu de azi de ieri, consider şi eu cǎ existǎ, deocamdatǎ, puţine “şanse de lansare”. Crede-mǎ, vorbesc în cunoştinţǎ de cauzǎ şi, dacǎ vrei, din experienţǎ personalǎ. Ceea ce ar fi de fǎcut, este sǎ continui sǎ scrii piese de acest fel şi, avînd mai multe, sǎ încerci publicarea lor într-un volum. Sau, dacǎ te gîndeşti sǎ le vezi jucate (am folosit, dupǎ cum vezi pluralul, întrucît am permanent în vedere un grup de piese scurte), urmeazǎ sǎ le încredinţezi unui teatru care, trecînd peste prejudecǎţi, dogmatisme şi spaime metafizice, întreţine un studio experimental. Cel mai bine este însǎ un dialog deschis şi direct cu un regizor tînǎr şi ambiţios ori cu un grup de actori aşişderea, fiindcǎ nu directorii teatrelor, oricît de bine intenţionaţi ar fi, sînt cei mai indicaţi promotori ai acestui tip de dramaturgie.

 

Toate astea nu le lua drept criticǎ dramaticǎ, sfaturi profesionale sau sugestii de metropolǎ, ci drept ceea ce sînt: opinii de cititor de teatru şi, într-o mai mica mǎsura, de spectator de teatru.

 

În aşteptarea altor piese, cel puţin la fel de interesante, şi în aşteptarea valorificǎrii lor scenice sau editoriale, îţi doresc spor la lucru, curaj, calm, rǎbdare şi, mai ales, IDEI !

 

 P.S. “Captivii” îi mai pǎstrez un timp. Dacǎ ai nevoie de exemplar, anunţǎ-mǎ şi ţi-l expediez de îndatǎ.

 

Dumitru Solomon